aboutme
aboutme

Cele mai frumoase insule grecești pe care puteți să le vizitați acum

Chiar dacă vara e pe terminate, Grecia rămâne o idee bună pentru vacanțe până la final de septembrie. Dacă vă place să vă îmbibați cu liniște și relaxare pe malul mării, aceste insule accesibile sunt o idee excelentă pentru un concediu fără griji.

Agistri


Se află foarte aproape de Atena și este un paradis în care natura încă stăpânește cea mai mare parte a insulei. Are păduri de pini, apă turcoaz și plaje cu pietre mărunte. Ajungeți acolo cu feribotul din portul Pireu. O călătorie dus costă 11,50 euro.

Kythnos

Este o insulă mică, la doar 3 ore și 10 minute cu feribotul de Atena. Plaja Kolona este un “must-see”, iar satele mici, cu străzi pavate cu piatră cubică sunt de neratat. O călătorie dus costă 23,50 euro.

Lefkada

Are o frumusețe naturală pe care nu o mai găsiți nicăieri în Europa, iar bucătăria locală vă va impresiona. Puteți ajunge aici cu autobuzul din Atena, în 5 ore și 15 minute. Călătoria costă 36.80 euro.

Ikaria

Deși este departe de Atena (11 ore cu feribotul din portul Pireu), Ikaria are un stil de viață unic în Grecia. Se spune că aici oamenii uită să moară.

Astypalaia

Insula în formă de clepsidră este perfectă pentru toate fotografiile de pe Instagram. Aleile și străzile formează un labirint în care vă recomand să vă pierdeți măcar o zi. Ajungeți în 7 ore și 50 de minute, cu feribotul din Atena. O călătorie costă 41 de euro.

Hydra

Este locul perfect pentru o excursie relaxantă de o zi, departe de Atena. Se află la doar o oră și jumătate de oraș, iar o călătorie cu feribotul costă 28.50 euro.

Sifnos

Este insulă pe care s-au născut mai mulți poeți ai Greciei. Plajele frumoase, satele liniștite și cele 227 de biserici o fac o atracție de neratat. Ajungeți aici în 5 ore și 50 de minute din Atena. O călătorie cu feribotul costă 36 de euro.

Tinos

Este cunoscută mai ales pentru biserica Megalochari din marmură albă. Ajungeți în aproape 4 ore cu feribotul din Rafina, Atena.

Alonissos

Este un sanctuar natural pentru faună marină și are peisaje pitorești cu măslini și păduri de pini. Se află la doar 2 ore și 10 minute de Skiatos. O călătorie cu feribotul până acolo costă doar 11 euro.

Sursa