aboutme
aboutme

Despre mine

Cu o experiență de peste zece ani în presa scrisă, și peste patru ani în sfera comunicării, îmi place să trăiesc frumos, să descopăr și să povestesc și altora despre aceste descoperiri de excelență. Conisder că tot ce este emoționant și bun este făcut să circule și să bucure mai departe și este hrana spirituală pentru o viață armonioasă. Ca profesionist, îmi folosesc  pasiunea și ce-am învățat – tehnică de interviu, tehnică de documentare și tehnică de redactare – pentru a crea și implementa strategii de promovare și pentru a genera conținut relevant.

  • În comunicare:

  • cel mai mult îmi place să privesc o provocare dintr-o dublă perspectivă și să transfer experiența jurnalistică în conectarea celor două lumi, și în media națională și în media internațională, pentru rezultate de o vizibilitate palpabilă.

     

Ca jurnalist:

  • decupez felii de realitate din viețile unor oameni ca noi ajunși mari (personalități publice) sau din cele ale unor oameni simpli cu destine la fel de extraordinare fiindcă cred că poveștile celorlalți au puterea de a ne apropia pe noi de noi și de a ne face să creștem pe dinăuntru.

Experiența  ca jurnalist include muncă pentru Adevărul, Mediafax, Esquire România, Dilema Veche și Suplimentul de cultură, unde am început pentru prima dată să scriu, în al treilea an de facultate la Iași. Astăzi, scriu în cea mai mare parte aici, pe blog.

În comunicare, colaborez cu Festivalului Internațional George Enescu, unul dintre cele mai mari evenimente culturale internaționale organizate de România. Comunic și pentru Teatrelli  sau pentru Galeriile Carol și , deși ador să lucrez mai ales pentru proiecte culturale și educaționale, am în portofoliu și proiecte business.

Cu violonistul Renaud Capuçon, în culise la Festivalul Enescu , Credit foto: Cătălina Filip

Pentru Teatrelli contribui la promovarea unei direcții care aduce în prim-plan teatrul ca mix de arte și creația contemporană, iar La Galeriile Carol am promovat prima expoziție a sculptorului spaniol Lido Rico la București.

Am lucrat la traducerea unei cărți uber cool care popularizează muzica clasică.

Are 500 de pagini și este în curs de apariție la Editura Vellant.

Sculptorul Lido Rico într-un interviu pentru emisunea Cooltura TVR

În calitate de consultant în comunicare, înainte de a lucra ca freelancer,  am contribuit ca parte din echipa  OMA Vision la comunicarea unor evenimente majore precum: comunicarea primei serii de concerte susținute de André Rieu la București, Copiii fără etichete – o campanie pentru Salvați Copiii România, cel de-al șaptelea Congres de Pace al Mediators Beyond Borders desfășurat în premieră la București, primul recital al pianistei Valentina Lisitsa în România, Festivalul Internațional de Arte Noi InnerSound etc.

Timp de trei luni, în anul 2012, am fost bursier ICR Londra, fiind implicată direct în promovarea evenimentelor românești din cadrul Olimpiadei Culturale de la Londra, care s-a desfășurat în paralel cu Jocurile Olimpice.

Ca jurnalist, am transmis pentru ziarul Cotidianul de la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008).

Țin mult la interviurile cu personalități internaționale pe care am avut bucuria să le fac: Amos Oz, Rudy Giuliani, Pascal Bruckner, Helene Grimaud, Irvine Welsh, Johnatan Coe și mulți alții.

La interviu cu actorul Dan Nuțu  Credit foto: Alex Damian

Particip ca speaker în cadrul unor evenimente de comunicare și sunt prezentă ca voce de specialist în mass-media.

Printre aparițiile în media:

Cultura salvează România, Antena 1

Interviu la ROZ cu Carla Maria Teaha, Radio Guerrilla 

Interviu pentru Radio Clasic 

Interviu pentru PR Romania

Speaker:

PR Beta

Moderator:

Mastering the Music Business, panel dedicat muzicii clasice contemporane  

Și cred tare, tare că societatea poate fi transformată prin accesul la valorile culturale.

N-aș putea să trăiesc fără trei lucruri: emoție, sinceritate și intimitate.